Ștefan Vuza, Chimcomplex
Ștefan Vuza, Chimcomplex
Cu ochii pe ei

Ștefan Vuza și Chimcomplex nu pregătesc o contraofertă pentru Azomureș, în contextul negocierilor Ameropa – Romgaz

Chimcomplex nu intră în negocierile pentru Azomureș în 2026, așa cum a aflat Agroinvestigații.ro. Compania nu pregătește o ofertă și nu intenționează să concureze cu Romgaz, într-un context marcat de costuri ridicate de finanțare și prudență investițională.

Chimcomplex nu are, cel puțin în acest moment, intenția de a face o propunere pentru preluarea Azomureș, așa cu a aflat Agroinvestigații.ro. Informația a fost confirmată neoficial de reprezentanți ai Azomureș și ai proprietarilor, grupul elvețian Ameropa.

Chimcomplex nu a intrat în negocieri nici după ruptura Ameropa cu Romgaz din ianuarie

„În acest moment singurele negocieri le purtăm cu Romgaz. Nu știu ce se va întâmpla, dar alte negocieri nu sunt”, a declarat pentru Agroinvestigatii.ro un reprezentant al Azomureș, punând capăt speculațiilor privind o eventuală revenire a Chimcomplex în cursa pentru preluarea combinatului de îngrășăminte.

La debutul acestui an, Azomureș anunța oficial oprirea negocierilor aflate în derulare, fără a oferi prea multe detalii. Reprezentanții companiei lăsau atunci să se înțeleagă că ar putea urma discuții cu o altă entitate interesată.

Ștefan Vuza evită o investiție așa de mare

În acel moment, singura alternativă reală era Chimcomplex, grup care în trecut și-a exprimat public interesul pentru activele Azomureș. De altfel, în ultimii ani, Chimcomplex a fost singurul jucător industrial român asociat constant cu ideea unei eventuale preluări.

Sursele din piață indică faptul că dificultățile de creditare a unei astfel de achiziții, într-un climat financiar mai restrictiv, dar și decizia strategică de a nu intra într-o competiție directă cu Romgaz cântăresc decisiv. În acest context, compania controlată de Ștefan Vuza adoptă o poziție de rezervă, preferând consolidarea operațiunilor existente în locul unei tranzacții majore cu grad ridicat de risc.

Contactați de NewsCenter, reprezentanții Chimcomplex nu au dorit să ofere un punct de vedere oficial privind interesul actual pentru Azomureș. Nici proprietarul companiei, Ștefan Vuza, nu a răspuns apelurilor și mesajelor transmise de redacție. Tăcerea este cu atât mai relevantă cu cât, în 2025, Vuza declara public că ia în calcul retragerea din anumite proiecte de anvergură și că va adopta o strategie mai prudentă, axată pe consolidarea operațiunilor existente. Atunci, mesajul său a fost interpretat ca un semnal de temperare a planurilor expansioniste.

Negocieri reluate

Agroinvestigații.ro a prezentat în premieră, luna trecută, că negocierile cu Romgaz au fost reluate într-o formulă tehnică, cu evaluări actualizate și discuții privind integrarea pe lanțul gaz–producție de îngrășăminte. În acest cadru, nu există, cel puțin oficial, un al doilea interlocutor.

Pentru Azomureș, miza este strategică. Combinatul are nevoie de stabilitate pe termen lung, iar integrarea cu un furnizor de gaz precum Romgaz ar putea oferi predictibilitate în aprovizionare și costuri. În același timp, un parteneriat exclusiv reduce presiunea concurențială din procesul de negociere, ceea ce poate influența termenii finali ai tranzacției.