Principalele nereguli descoperite de ancheta Consiliul Concurenței în piața semințelor. Agroinvestigații.ro a avut acces la documente. Audierea finală înaintea sancțiunilor
Astăzi, 30 iunie, Consiliul Concurenței organizează audierea finală în ancheta privind piața semințelor, una dintre cele mai ample investigații desfășurate vreodată în agribusinessul românesc. După aproape patru ani de investigații, inspecții inopinate și analiza a mii de documente, Plenul instituției îi va audia pe reprezentanții companiilor investigate înainte de adoptarea deciziei finale privind eventualele amenzi.
Investigația a fost declanșată în 2022 și vizează modul în care patru mari furnizori de semințe și produse pentru protecția plantelor ar fi intervenit în politica comercială a 19 distribuitori din România. Printre companiile investigate se află furnizorii Corteva Agriscience, Monsanto România, Maïsadour Semences România și Syngenta Agro România, alături de distribuitori regionali și naționali.
Miza audierilor: distribuitorii sunt actori în fixarea de prețuri sau victime
Audierea de astăzi reprezintă ultima etapă procedurală înainte ca Plenul Consiliului Concurenței să adopte decizia finală. În urma acesteia, autoritatea va stabili dacă practicile identificate constituie încălcări ale legislației concurenței și ce sancțiuni vor fi aplicate furnizorilor și distribuitorilor implicați în una dintre cele mai importante investigații din sectorul agricol românesc.
Companiile implicate – furnizori și distribuitori – nu neagă sistemul de fixare de prețuri. Însă, distribuitorii susțin că ei nu aveau nicio putere de decizie în fixarea de prețuri, în contextul în care regulile erau fixate de furnizori. De partea cealaltă, Corteva și Maïsadour și-au recunoscut însă faptele, iar în acordurile de recunoaștere au susținut că acest sistem a fost realizat și cu ajutorul distribuitorilor. În acest sens, amenzile furnizorilor sunt mai mici, iar Consiliul Concurenței are probe suplimentare împotriva distribuitorilor.
În centrul anchetei se află suspiciuni privind impunerea prețurilor de revânzare, restricționarea concurenței dintre distribuitori și controlul modului în care produsele ajungeau la fermieri. Documentele obținute de Agroinvestigatii.ro și procesele-verbale ale inspecțiilor descriu un sistem comercial pe care distribuitorii îl consideră unul dintre cele mai restrictive din agricultura românească.
1. Prețurile de vânzare către fermieri ar fi fost controlate de furnizori
Cea mai importantă acuzație analizată de Consiliul Concurenței privește existența unor mecanisme prin care distribuitorii nu își mai puteau stabili liber prețurile de vânzare.
Ancheta arată că anumite programe comerciale și sisteme de vouchere condiționau acordarea reducerilor de respectarea unui prag minim de preț.
În practică, distribuitorii susțin că nu puteau acorda discounturi suplimentare fermierilor fără riscul de a pierde bonusurile comerciale sau alte avantaje contractuale. Un astfel de sistem reduce concurența dintre distribuitori și limitează posibilitatea fermierilor de a beneficia de prețuri mai mici rezultate din competiția dintre comercianți. Potrivit documentelor analizate de autoritate, acesta reprezintă principalul mecanism investigat în dosar.
2. Furnizorii primeau informații despre fiecare comandă și fiecare fermier
O altă practică investigată privește obligația distribuitorilor de a transmite furnizorilor informații detaliate privind activitatea comercială.
Potrivit documentelor din dosar, erau raportate volumele vândute, precomenzile, reducerile acordate și, în anumite cazuri, identitatea fermierilor beneficiari.
Oficial, aceste informații erau necesare pentru administrarea campaniilor comerciale și a voucherelor. Distribuitorii afirmă însă că sistemul oferea producătorilor o imagine completă asupra întregii piețe și le permitea să controleze politicile comerciale și chiar să dezvolte ulterior relații directe cu fermierii, diminuând rolul distribuitorilor independenți.
3. Distribuitorii reclamă că și-au pierdut libertatea comercială
În punctul de vedere depus la dosar în timpul unei inspecții inopinate, unul dintre distribuitorii verificați afirmă că firmele din domeniu „nu mai beneficiază în prezent de niciun fel de libertate economică reală în stabilirea politicilor sale comerciale”.
Același document susține că producătorii controlează reducerile comerciale, condițiile contractuale și modul în care produsele sunt promovate către fermieri. Reprezentanții companiei inspectate susțin că efectul a fost „anihilarea concurenței intra-marcă”, ceea ce înseamnă că distribuitorii aceleiași mărci nu mai concurau între ei prin preț sau condiții comerciale.
4. Reducerile comerciale puteau fi retrase dacă distribuitorii nu respectau regulile
Documentele ridicate de inspectorii Consiliului Concurenței arată că distribuitorii reclamă existența unui mecanism de sancționare pentru firmele care nu respectau condițiile impuse de furnizori.
Potrivit punctului de vedere depus la dosar, nerespectarea obligațiilor contractuale putea conduce la anularea unor reduceri comerciale, refuzul livrării produselor sau blocarea comenzilor, inclusiv atunci când acestea erau achitate în avans.
Distribuitorii afirmă că această situație îi obliga practic să accepte toate condițiile comerciale impuse pentru a nu pierde accesul la produsele solicitate de fermieri. Aceste afirmații sunt analizate de Consiliul Concurenței împreună cu documentele ridicate în timpul investigației.
5. Fermierii ar fi fost direcționați către distribuitori preferați
Un alt aspect analizat în anchetă privește relația dintre reprezentanții furnizorilor și fermieri. Potrivit documentelor aflate la dosar, unii producători ar fi indicat fermierilor cu ce distribuitor să colaboreze și ar fi acordat bonusuri suplimentare anumitor clienți sau anumitor distribuitori.
Compania inspectată susține că aceste practici au condus la „o piață dirijată atât ca rețea de distribuție, cât și ca preț final”, favorizând anumite firme în detrimentul altora și limitând concurența dintre distribuitori. Consiliul Concurenței urmează să stabilească dacă aceste practici încalcă legislația concurenței.
6. Sistemul de vouchere este unul dintre principalele mecanisme investigate
În centrul anchetei se află și sistemul de vouchere utilizat în relația dintre furnizori și distribuitori. Potrivit documentelor analizate de AGROINVESTIGAȚII, accesul la anumite reduceri și produse era condiționat de respectarea regulilor stabilite de furnizor.
Distribuitorii susțin că nu aveau posibilitatea de a negocia condițiile și că orice abatere putea avea consecințe comerciale importante. Consiliul Concurenței analizează dacă acest sistem reprezenta un instrument comercial legitim sau dacă a fost folosit pentru coordonarea politicilor comerciale și limitarea concurenței pe piața semințelor
